Flavius Stoican a rupt blestemul numit Viitorul și a obținut, vineri, primul succes în fața lui Gică Hagi, chiar la Ovidiu. Și ce victorie! Un 1-0 obținut pe final, care netezește drumul Iașiului spre o nouă prezență în play-off. După patru eșecuri în sezonul trecut și două în actuala stagiune în fața lui Hagi, Iașiul lui Stoican a reușit o dulce răzbunare în fața Viitorului și așteaptă următoarele meciuri ale rundei de pe locul 6. Unicul gol al unei partide cenușii, cu puține faze de poartă și două eliminări a fost marcat de spaniolul Boris Garros, din penalty, în minutul 85.
Drăguș, eroul negativ al primei părți
Prima repriză a fost una anostă, miza întâlnirii punându-și amprenta pe calitatea jocului, dovadă și lipsa șuturilor pe spațiul porții în primele 45 de minute. După 20 de minute în care s-a jucat mai mult la mijloc, Iașiul a expediat primul șut mai periculos la poarta lui Cojocaru, prin Kamer Qaka, mijlocașul albanez șutând pe lângă poartă, după o acțiune frumoasă purtată în zonă centrală. Viitorul a replicat prin Denis Drăguș, șutul acestuia, din minutul 28, din colțul careului stâng, ocolind de puțin vinclul porții lui Mino. Două minute mai târziu, am consemnat cea mai mare ocazie a primei reprize. Flores a executat bine o lovitură liberă de pe partea dreaptă, balonul a ajuns la Frăsinescu, dar căpitanul Iașiului a ratat de puțin ținta, din poziție bună. Finalul primei părți l-a avut ca erou negativ pe Denis Drăguș. Tânărul atacant al Viitorului a fost eliminat în minutul 43, după ce a primit două cartonașe galbene în doar trei minute. Primul pentru fault la Bosoi, al doilea pentru o simulare stupidă în careu.
Singurul șut pe spațiul porții, decisiv pentru Poli Iași
La pauză, Stoican a mutat ofensiv, l-a scos pe fundașul dreapta Bosoi și l-a trimis în teren pe Platini, după ce în finalul primei părți în trimisese în teren pe Semedo, în locul lui Qaka. Și dacă în prima parte am mai avut câteva faze de poartă, repriza secundă a fost și mai cenușie, singurele faze notabile venind în ultimul sfert de oră. După ce arbitrul Marius Avram a restabilit egalitatea numerică, eliminându-l prea ușor pe Semedo, în minutul 66, Viitorul a avut șansa deschiderii scorului în minutul 77, prin Ianis Hagi, acesta nimerind bara dintr-o lovitură liberă.
Când nimeni nu se mai aștepta, Iașiul a dat lovitura pe final, în minutul 85. Sin a profitat de o greșeală a lui Ianis Hagi în jumătatea Iașiului, a plecat pe contraatac și i-a pasat perfect lui Platini, care a scos un penalty după intervenția portarului Cojocaru. Spaniolul Boris Garros a transformat cu un șut pe mijlocul porții și a adus Iașiului o victorie uriașă, a doua consecutivă care urcă echipa din Copou pe locul 6 în Liga I, cu două etape înainte de finalul sezonului regulat.
Iașiul își egalează învinsa la punce și continuă să spere, în timp ce Viitorul continuă criza, ajungând la o serie incredibilă de șase meciuri fără gol marcat și doar două puncte în ultimele șapte etape!
Viitorul – Poli Iași 0-1 (Garros pen. 85)
Minutul 90+3 Final de meci la Ovidiu! Poli Iași dă lovitura, bate cu 1-0 pe terenul fostei campioane și egalează Viitorul la puncte, 34, ocupând locul al cincilea. Imediat sub ele e Sepsi, cu 33 de puncte, urmată de FC Botoșani (32 de puncte), Hermannstadt și Gaz Metan (29 de puncte) și Dinamo (28 de puncte).
Minutul 89 Lui Hagi nu-i ia mult să reacționeze. Schimbă un inter, Vînă, și-l aruncă în atac pe Rivaldinho.
Minutul 85 GOL POLI IAȘI! Ianis pierde mingea aproape de careul advers, Vlad Achim nu-l poate faulta pe Sin, iar fundașul stânga al ieșenilor duce mingea pînă în careul advers. Pasează slab spre Platini, De Nooijer adoarme și trimite prea încet spre Cojocaru, mingea ajunge la atacantul gazdelor, iar goalkeeper-ul lui Hagi îl faultează în careu și Avram arată penalty.
Bate Garros, pe centru, cu calm, și ieșenii sunt la un pas să dea lovitura la Ovidiu!
Momentul în care Achim vrea să facă fault la mijlocul terenului, dar nu reușește.
Minutul 82 Houri, la rândul lui incapabil să producă ceva pericol la poarta adversă, e înlocuit cu Andreas Calcan.
Minutul 76 BARĂ‚ IANIS! Viitorul are o lovitură de la 25 de metri lateral dreapta, Hagi Jr. execută perfect, cu dreptul, dar are ghinion și mingea lovește doar bara transversală. Stoican mai încearcă ceva, iar inexistentul Burlacu e înlocuit de Patrick Petre.
Minutul 66 Marius Avram a dictat o nouă eliminare. Semedo a primit al doilea galben, după ce intrase în minutul 42. În acest moment, pe teren e egalitate, după ce Drăguș fusese eliminat înainte de pauză.
Minutul 55 Poli are superioritate numerică, dar Viitorul se închide bine și nu-i permite formației lui Stoican să facă rost de ocazii importante. Hagi vede oboseala lui Casap, motiv pentru care-l scoate și-l înlocuiește cu Vlad Achim.
Minutul 46 A început repriza a doua, iar intențiile lui Stoican sunt clare. Fostul fundaș dreapta mută ofensiv, cu Platini în locul lui Bosoi.
Minutul 44 Drăguș, eliminat! Avertizat cu cartonaș galben pentru un faul dur asupra lui Bosoi acum trei minute, tânărul atacant al Viitorului face o mare prostie și își lasă echipa în zece oameni. Încearcă să simuleze în careu, nu are nicio șansă să-l convingă pe Marius Avram și pleacă mai devreme la vestiare, cu mâinile în cap.
Minutul 42 Schimbare tactică a lui Stoican: Iese Qaka, intră Semedo.
Minutul 30 Moldovenii devin din ce în ca mai periculoși. Centrarea lui Dylan Flores, din lovitură liberă, a fost gestionată greșit de apărarea Viitorului, iar Frăsinescu a tras foarte puțin peste poartă din opt metri.
Minutul 28 Prima ocazie și pentru Viitorul. Drăguș „a tăiat” în interior și a tras plasat, dar mingea s-a dus mult peste poartă.
Minutul 22 Ce ocazie pentru Poli Iași! Qaka a driblat doi adversari, dar a tras în blocașul unui fundaș al Viitorului și mingea s-a dus puțin pe lângă poartă. La această fază. gazdele au cerut fault la intervenția lui Sin asupra lui Vînă, care ar fi putut fi penalizată de Marius Avram.
Minutul 1 A început partida de la Ovidiu!
Elevii lui Gică Hagi nu s-au regăsit în primele două meciuri ale acestui an (0-0 cu CS U Craiova și 0-3 cu Astra Giurgiu) și tremură pentru clasarea pe un loc de play-off. Viitorul a căzut pe locul 5, cu 32 de puncte, la doar două lungimi de primul loc care duce în play-out. De partea cealaltă, trupa lui Stoican a pierdut categoric prima partidă a anului, 0-3 cu Dinamo, dar a obținut trei puncte prețioase cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-0.
Înaintea duelului de la Ovidiu, Hagi s-a arătat încrezător în privința șanselor de a intra în playoff, însă cere mai multă luciditate în fața porții din partea atacanților săi: „Le-am spus băieților că trebuie să jucăm fotbalul nostru și poate vom avea și mai multă șansă, vom fi mai inspirați în fața porții, pentru că ocazii avem, dar ratăm. Sperăm să ne deblocăm în meciul cu Iași și să câștigăm. Este un meci important, dar nu decisiv. Poate pentru alții este decisiv. Întâlnim un adversar care joacă foarte bine pe contraatac, știe să joace fotbal, este puternic pe faze fixe. Și ei se luptă pentru play-off, au arătat că au valoare”, a declarat „Regele”, la conferința de presă premergătoare jocului.
Dacă Viitorul nu se va putea baza pe olandezul Bas Kuipers, eliminat în partida cu Astra, iar Eric și Mățan nu sunt la capacitate maximă, ieșenii au șanse minime să îi aibă la dispoziție pe Cioinac și Gallego, însă vor reveni Qaka și Rus, care și-au ispășit etape de suspendare.
La conferința de presă de dinaintea jocului, Stoican l-a lăudat pe decarul gazdelor, Iani Hagi, însă spune că nu îi va oferi un tratament special: „Ianis este un jucător valoros, dar nu vom pune marcaj om la om. Jucătorul care va fi în zona respectivă trebuie să fie foarte atent, pentru că Ianis este un jucător cu execuție, care scoate om din joc. Dar în general Viitorul joacă bine ca echipă, mai ales pe propriul teren”, a declarat acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER